Anunț - Examen de promovare
Direcția de Asistenţă Socială Botoşani organizează în data de 29.07.2024 examen de promovare în gradul profesional practicant pentru funcția de asistent social, la expirarea prioadei de debut, pentru titularul postului de asistent social din cadrul Centrului social de zi pentru copii aflați în situații de risc social, pentru care îndrumătorul desemnat al perioadei de debut a întocmit raport de evaluare.
Examenul de promovare a personalului contractual, va consta, conform prevederilor art. 86 din Hotărârea Guvenului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în susținerea unui interviu, față în față cu comisia de examinare, care are la bază evaluarea raportului salariatului debutant.
Perioada desfășurată într-o funcție cu grad de debutant este de cel puțin 6 luni, dar nu mai mare de 1 an, cu excepția situațiilor în care prin legi speciale, statute sau regulamente este prevăzută o altă perioadă.
Având în vedere statutul special al funcției de asistent social, pentru a promova în grad profesional pe lângă condițiile generale impuse de Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, acesta trebuie să îndeplinească și condiția specifică, respectiv:
- Aviz de exercitare a profesiei de asistent social eliberat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din Romania, prin care se atestă trecerea în treapta de competență practicant.
Dosarul de înscriere, constând din formularul de înscriere completat și avizul de exercitare a profesiei de asistent social eliberat de către CNASR cu treapta de competență practicant, se depune în perioada 08.07.2024 – 19.07.2024, la Compartimentul resurse umane și comunicare, registratură și relații cu publicul. Formularul cererii de înscriere se va înmâna candidatului în momentul înscrierii.
Examenul de promovare - proba interviu se va desfășura în data de 29.07.2024, ora 1100, la sediul Centrului social de zi pentru copii aflați în situații de risc social, str. Parcul Tineretului, nr. 4, Botoșani, jud. Botoșani.
Relaţii suplimentare se pot obține la Compartimentul resurse umane și comunicare, registratură și relații cu publicul din cadrul Direcției de Asistenţă Socială Botoşani, str. Săvenilor nr. 12, persoană de contact - Liliana Ghebârsină, consilier, tel./fax: 0231583230/0231529755, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Documente anexate: